Ajunsi la autogara din Cuzco aveam deja un grup bun de oameni care isi ofereau pensiuni si tururi. Am intrebat, amagiti, daca cineva ne poate oferi informatii despre cel mai ieftin mod de a calatori in Machu Picchu. Stiam ca exista o ruta care evita preturile abuzive ale trenurilor prin Santa Maria si am vrut sa o incercam pentru a evita cei peste 150 de dolari perceputi pentru calatoria cu trenul catre Aguas Calientes.
O femeie ne-a informat ca putem urmari acel traseu si ne-a invitat la pensiunea ei unde ne-a oferit un ceai de coca (ideal pentru a ne aclimatiza la altitudine) si a incercat sa ne vanda un traseu similar cu 140 de dolari. Cu scuza ca am vizitat un ONG din vecinatatea Cuzco – ceea ce era si adevarat – am plecat.
In colt o gasim pe doamna Catalina. O batrana care conduce un stand de bomboane si ziare pe strada. L-am intrebat cum sa ajungi la Aguas Calientes in cel mai ieftin mod.
Ne-a informat despre combi si autobuzele care pleaca din oras in directia Quillabamba. Am luat un taxi si pentru 3 sole am ajuns la terminalul combis.
Se pare ca am fost avertizati de o manifestatie in satele de pe vale. Oamenii iesisera sa protesteze impotriva preturilor mari ale vietii de zi cu zi si a bugetului limitat pe care guvernul il aloca pentru imbunatatirea drumului si a oraselor invecinate Cuzco.
Se pare ca am putea ajunge la Huiros unde am putea lua un alt combi spre Santa Maria. Ne incercam norocul. Ne-am luat la schimb platind 30 de talpi de cap. Combisurile pleaca de obicei cand sunt pline si noi am avut noroc. In orice caz, am fost informati ca, de obicei, se umple cate unul la fiecare ora. Inauntru era un german care intentiona sa faca acelasi traseu.
Pornim din Cuzco si dupa cativa kilometri ne oprim in frumosul oras Olantaimbo unde se afla un oras Inca vertical intr-un loc demn de a fi la nivelul Machu Picchu.
Ne-am continuat drumul urcand in cea mai tropicala jungla pana am ajuns la o trecatoare la o altitudine de aproximativ 4.300 de metri unde parea ca putem atinge ghetarii cu palma.
De acolo incepem sa coboram contempland peisaje dezolante de vegetatie cu case imprastiate si cateva lame care pasc in jurul lor.
Pe masura ce coboram mai mult, ne-am intors in jungla umeda si deasa unde am inceput sa verificam realitatea revoltei care se petrecea in zona.
La inceput am gasit in mijlocul drumului stanci care pareau sa fi fost indepartate, precum si copaci care blocau drumul. Ajunsi in orasul Huiros, o gaura uriasa in pamant ne-a facut sa ne oprim. Soferul a iesit sa vorbeasca si dupa o plata de 50 de centi de sol pe cap ne-au asfaltat groapa si am putut trece, nu fara sa fim prinsi in ea si sa incepem de mai bine de trei ori sa iesim.
Nu a durat mult pana sa gasim mai multe pietre si copaci care blocau drumul pana cand, in sfarsit, ne-am intalnit fata in fata cu o rulota previzibila de dube si camioane oprite pe drum.
Ne-am dus sa aruncam o privire si am gasit un foc mare in mijlocul drumului si un grup bun de barbati care blocau drumul, majoritatea beti. Lucrurile pareau sa mearga departe. Am gasit alti turisti care stateau de mai bine de sase ore. Calatorisem aproximativ patru ore la acea ora si mai era putin pentru caderea noptii. Am intrebat cat va dura sa ajungem la Santa Maria si ne-au spus ca putem ajunge intr-o ora pe jos.
Am discutat despre piesa si nu ne-am gandit de doua ori. Am luat rucsacul si impreuna cu neamtul ne-am pregatit sa mergem cu farul spre Santa Maria. Ideea era sa dormim acolo si a doua zi dimineata sa plecam spre Hidroelectric unde sa luam trenul spre Aguas Calientes pentru cateva sole.
Era intuneric si doar caini si tantari pareau sa locuiasca in loc. Dupa aproximativ treizeci de minute, Juan a scos un strigat care nu a putut decat sa aduca consecinte dezastruoase: «Unde este geanta mea?!»
Dupa cateva discutii, m-am oferit sa merg din nou in sat si sa ridic sacul. M-ar astepta in acelasi loc. Am dat un pas usor si, ajungand in oras, am gasit nu unul, ci doua focuri aprinse si blocand drumul vehiculelor. Am putut vedea chiar si un steag peruan in flacari. Incredibilul monopol chiliano-peruvian pe care il detine compania de cai ferate cere preturi abuzive si dolari de la turisti si niciunul nu ajunge la localnicii din zona. Ei protestau impotriva pretului mare al gazului (de asemenea, nu trebuie sa uitam ca cea mai mare parte a gazului produs in Peru provine de la periferia orasului Cuzco) si construirea unei autostrazi decente in zona.
Am ajuns in oras si am gasit toate furgonetele si camioanele parcate pe drumul principal. Nu-mi aminteam chipul soferului, nici placuta de inmatriculare, nici macar culoarea dubitei… Asa ca am inceput sa luminez interiorul fiecareia dintre dube cu farul. Oamenii au inceput sa-mi puna intrebari, iar curiozitatea din oras cu privire la cautarea mea s-a transformat intr-o noua conversatie in noaptea infierbantata. Datorita acestui fapt, a aparut o fata de care si-a amintit ca pasager in combi. Mi-a indicat soferul, am mers impreuna la duba si am gasit bucurosi sacul. Mi-am luat ramas bun, nu fara sa-i sarut fetei cu caldura si m-am intors sa-mi intalnesc tovarasii de calatorie.
Dupa ce i-am intors geanta lui Juan, ne-am odihnit si ne-am facut o tigara, am inceput sa mergem din nou. Mergem inca o ora in noaptea intunecata a junglei si gasim un nou foc de tabara care blocheaza poteca cu cativa localnici in jurul lui. Ne-au aratat cu bunavointa drumul.
La intrebarea „Cat de departe este Santa Maria?” Ei au raspuns „O ora”. Masuratorile din orase sunt obisnuite sa fie foarte indoielnice. Dupa 15 minute am intrebat din nou si ne-au spus „Doua ore”.
Nu am vrut sa ne descurajam si am continuat sa mergem constant pe sub noapte, in ceata si inconjurati de jungla deasa.
Tantarii si cainii ne-au intampinat de sute de ori si in sfarsit, dupa trei ore de mers, am ajuns la Santa Maria. Era ora 10 seara.
In singurul hostel pe care l-am vazut deschis, am luat cina, am facut un dus si ne-am culcat, nu fara sa bem o bere Cuzquena care sarbatoreste intoarcerea la civilizatie.
Ne-am convenit asupra unei masini (taxi) pentru sase dimineata. Pentru 12 talpi pe barba am convenit sa mergem direct la gara Hidroelectrica trecand prin Santa Teresa.
Asa am facut. Plecam la sase cu alti localnici. Germanul a decis sa ramana in sat. Urmand prapastia care contureaza silueta raului, ajungem la Santa Teresa in aproximativ o ora.
Acolo am cumparat biletele de tren pentru Aguas Calientes. 8 dolari. De fiecare data cand vad preturi in dolari intr-o tara care nu este Statele Unite, ma enervez. Nu ma pot abtine. Dupa inca vreo 20 de minute noaptea am ajuns la statia unde am avut destul timp sa luam un mic dejun bun pe rafturile cu vedere la linia de tren si in final sa luam trenul care pleaca spre Aguas Calientes la 8:30 dimineata.
In doar o jumatate de ora eram in statia Puente Ruinas unde ne-a intampinat silueta Huayna Picchu.
Nelinistiti, am coborat din tren si am inceput o urcare a scarilor de o ora care ne-a dus la intrarea principala in Machu Picchu.
