Televizoarele din viitorul apropiat vor fi subtiri ca hartia, vor afisa o imagine tridimensionala de 16 ori mai clara decat standardul HD, vor fi capabile sa isi schimbe continutul si setarile, „simtind“ telespectatorul, si vor permite interactiunea multimedia. Cercetatorii afirma ca multe dintre aceste tehnologii sunt deja in faza de dezvoltare. Astfel ca primele televizoare inteligente le-am putea vedea in magazine in urmatorii 5-8 ani, relateaza GadgetReport.ro.

Uitati de HD, apare standardul Super Hi-Vision

Una dintre tehnologiile deja puse in practica este standardul Super Hi-Vision. Dezvoltata de Sharp si Japan Broadcasting Corporation (NHK), tehnologia va asigura televizoarelor o rezolutie de 16 ori mai mare decat cele HD ( 7,680 x 4,320 pixeli in comparatie cu 1,920 x 1,080 pixeli, standardul actual pentru full HD). Japan Broadcasting Corporation a anuntat ca primele emisiuni in noul standard vor fi lansate in urmatorii 8 ani.

[B]Televizorul, “carpeta” de perete[/B]

Indiferent de forma si imagine, televizorul viitorului va fi unul inteligent. Ii vom putea comanda schimbarea programelor din voce sau printr-un simplu gest, telecomanda urmand sa devina un obiect de «colectie» Toate facilitatile televizorului, de la TV, la jocuri, telefonie, surfing si shopping pe internet vor fi accesate vocal, touchscreen sau prin gesturi. Mai mult chiar, in viitor televizorul va putea anticipa ce program vrei sa urmaresti in functie de starea ta de spirit.

Tehnologia, intitulata i3Space, este deja disponibila. Cercetatorii Institutului National Industrial de Stiinta si Tehnologie (AIST) din Japonia au declarat ca, pe baza unei interfate denumita GyroCubeSensous, ce include un sistem de camere video 3D cu sensori de miscare, televizorul ne va putea analiza expresiile faciale si miscarile corpului, starea psihica in care ne aflam, lansand programul adecvat.

In plus, noua tehnologie va permite telespectatorilor sa atinga si sa simta imaginile care „ies” din ecranele televizoarelor.

O alta tehnologie, Smart, dezvoltata de cercetatorii de la Universitatea California din San Diego si cei de la Institutul de Tehnologie Avansata Samsung din Coreea de Sud, ofera televizorului capacitatea de a asocia imagini cu o gama larga de mirosuri. Astfel, in curand vom putea simti mirosul marii din Piratii din Caraibe, vom lua in piept aerul tare al muntilor in timpul unui reportaj despre alpinisti sau vom experimenta, daca dorim, atmosfera imbacsita a unui pub irlandez.

O alta solutie, ceva mai «pamanteana» o reprezinta Syzygy Lab, un proiect ce isi propune sa cuprinda intr-o „telecomanda a viitorului”, in fapt o platforma virtuala, toate aplicatiile interactive, de la schimbarea programelor TV, la experientele interactive. GOAB va putea fi accesat atat de pe laptop, smartphone, cat si de pe tablete. Syzygy Lab va sti totul despre preferintele utilizatorului si il va ajuta in selectionarea si impartasirea informatiilor.