Un artist mai putin cunoscut a creat imaginea care a rezumat o epoca, scrie Kelly Grovier. Spuneti expresia ,,Great American Novel” si imi vin in minte o multime de titluri demne – de la Moby Dick, de la Herman Melville, la Aventurile lui Huckleberry Finn, de Mark Twain, de la To Kill a Mockingbird, de Harper Lee, la Iubitul lui Toni Morrison. Dar ce zici de ,,Marea pictura americana”? Cu siguranta abilitatea de a surprinde spiritul complex al unei natiuni – tensiunea dintre aspiratiile sale mai inalte si defectele mai grele – nu se limiteaza la lucrari compuse din cuvinte. Orice scurta lista credibila de panze care merita acea distinctie a fotoliului ar trebui sa includa bretele lui Grant Wood de priviri inescrutabile, American Gothic (1930) si meditatia amenintatoare a lui Edward Hopper asupra singuratatii urbane, Nighthawks (1942); Craciunul patriotic al Georgiei O’Keeffe Red, White and Blue (1930) – si studiul exploziv al lui Michael West asupra fisiunii creative, Blinding Light (1947-48).
Daca ultimul concurent propus pentru ,,Marea pictura americana” iti deseneaza un gol pe sevaletul mintii, nu esti singur. Nici artistul care a pictat-o (s-a nascut Corinne Michelle West in Chicago, Illinois in 1908) si nici opera nu sunt cunoscute pe scara larga, chiar si pentru cei mai atenti devotati ai imaginii din secolul XX. Inlaturati insa Lumina orbitoare a lui West – una dintre cele mai indraznete, fara compromisuri si inovatoare picturi aparute in secolul trecut – si povestea artei moderne din America, cu cautarea sa puternica pentru un nou limbaj proaspat, de expresivitate fara margini, si-ar pierde una dintre cele mai interesante puncte de complot.
Pe fata, Lumina orbitoare este o epava discordanta a unui tablou. Dominarea suprafetei sale este o scena a crimei de cenusii cenusii taiate cu lacerari furioase de rosu care apar mai putin produsul unei perii calculate decat ranile zimtate ale unei lupte cu cutitul. Adaugandu-se sentimentului tulburator de agresivitate care apare din lucrare, se vede inca un scancet discernabil al unei picturi sub obliterate, a carei geometrie atenta a liniilor masurate, a unghiurilor calibrate si a culorilor considerate – albastru si verde convivial si galben – sangereaza incongruent in jurul marginilor: victima aparenta a agresiunii estetice.
Notiunile lui Hofmann despre ,,impingerea si tragerea” culorii ar contribui la modelarea miscarii emergente a expresionismului abstract – probabil cea mai mare contributie a Americii la istoria artei
Pentru a intelege semnificatia acestei picturi haotice, este necesar sa-i reluam inceputurile si remarcabila calatorie a extraordinarului artist feminin care a creat-o. Dupa ce a studiat muzica si arta in adolescenta in Cincinnati, Ohio, West s-a mutat la New York la varsta de 20 de ani. Curand s-a trezit studiind pictura cu influentul artist germano-american Hans Hofmann, legendarul guru al artei avangardiste din secolul al XX-lea ale carui notiuni despre ,,impingerea si tragerea” culorii ar contribui la conturarea miscarii emergente a expresionismului abstract – probabil Cea mai mare contributie a SUA la istoria artei. Ideile lui Hofmann despre natura culorii si a luminii in pictura (el a spus odata ca ,,scopul sau in pictura este de a crea suprafete pulsatorii, luminoase si deschise care emana o lumina mistica”) ar lasa o impresie durabila asupra imaginatiei West.
Izolare splendida
Pentru a inflori, stia ca are nevoie de spatiu si a abandonat cursurile lui Hofmann dupa sase luni. Independenta ei acerba si inclinatia ei de a se retrage din relatiile care ii amenintau sa-i consume energiile si imaginatia, ar deveni trasaturi definitorii ale vietii si dezvoltarii ei si ar fi putut contribui sau nu la obscuritatea in care mostenirea ei a disparut cu mult inainte de moartea sa in 1991. Cand o cunostinta reciproca a propus sa-l prezinte pe West artistului de origine armeana Arshile Gorky, a carui experimentare nervoasa cu forma amorfa si tehnica picturala neconventionala (obisnuia sa-si ia panzele in baie cu el pentru a le freca suprafetele cu o loofah) ajuta la definirea abstractizarii americane, West a refuzat. Dupa experienta ei cu Hofmann, ea si-a promis ,,nu mai sunt genii”.
West si Gorky se vor intalni in cele din urma in 1935 si vor incepe o relatie a carei natura precisa ramane mai mult decat putin ceata. O jumatate de duzina de propuneri de casatorie respinse implica o intimitate plina de competente care rivalizeaza cu magnetismul complicat al lui William Butler Yeats si Maud Gonne – o energie frustrata care s-a trezit redirectionata catre crearea unei mari arte. Anii apropierii lor, care s-au extins pana la sfarsitul deceniului, ar urma sa vada o transformare remarcabila la ambii artisti. Metamorfoza deplina a lui Gorky – de la plagiatul neindemanatic al strategiilor cubiste de la inceputul anilor 1930, la un personaj agil in suprarealism pana la mijlocul deceniului, la un inovator cu drepturi depline al abstractizarii lirice – s-ar dezvalui in cele din urma.
Transfigurarea lui West in aceasta perioada a fost cel putin la fel de radicala. La indemnul lui Gorky, ea a scos marca feminina a certificatului de nastere (el i-a spus ca numele ,,Corinne” avea mirosul unei ,,fiice de debutant”) si a inceput sa adopte ,,Mikael” in 1939 inainte de a se stabili pe ,,Michael” in 1941. Arta era jocul unui barbat si, daca ar fi vrut sa i se dea o mana, ar trebui sa se duca in contrabanda in salonul masculin in care a fost jucata – o realizare cu care contemporana ei feminina, mai bine cunoscuta, Lee Krasner (nascuta ,,Lena Krassner”, de asemenea, in 1908), se lupta la fel. Cu West nepregatit sa-i ofere lui Gorky ,,doi copii si sa-si gestioneze cariera”, asa cum credea ca se va insura cu el, cei doi s-au indepartat.
