Eugen Ionescu si Emil Cioran, amintiti de Mario Vargas Llosa in discursul de acceptare a Premiului Nobel

Categories CulturaPosted on

Poate cea mai dreapta decizie a juriului Nobel pentru literatura a fost luata in 2010, anul in care scriitorul peruan Mario Vargas Llosa a castigat, dupa ani de asteptare, acest premiu. In ultimii ani, din ce in ce mai multi, Nobelul a insemnat mai multa politica si mai putina fictiune, iar criteriile dupa care juriul suedez a impartit gloria literara au parut din ce in ce mai incerte, daca nu de-a dreptul suspecte.

Iata ca in 2010 s-a facut dreptate. Mario Vargas Llosa, dupa mine unul dintre primii trei scriitori contemporani ai lumii (dupa sau laolalta cu Gabriel Garcia Marquez si Salman Rushdie – doar primul laureat Nobel), a fost in sfarsit acceptat pe lista scurta a castigatorilor Nobelului pentru literatura. Cartile lui Llosa au cucerit demult Romania, cu mult inainte de prima sa vizita la noi in tara. In vremea comunismului romanele sale se vindeau pe sub mana, iar dupa 1990 au figurat in topurile vanzarilor, cu precizarea ca, in ultimii ani, vanzarea cartilor cu literatura de calitate a scazut constant.

Saptamana trecuta Mario Vargas Llosa, ajuns la 74 de ani, a tinut traditionalul discurs de acceptare a premiului Nobel in fata Academiei suedeze. Intitulat “Elogiul lecturii si al fictiunii“, textul sau este o declaratie de dragoste adresata valorilor umaniste si culturale si un prilej de trecere in revista a meritelor unor scriitori deveniti deja clasici ai culturii si civilizatiei moderne. In ceea ce ne priveste pe noi, romanii, singurul motiv de mandrie ramane amintirea in discursul lui Llosa a numelor lui Eugen Ionescu si Emil Cioran, scriitori asimilati deja culturii franceze si doar in parte recuperati de cultura romana. Iata contextul nominalizarii celor doi in discursul lui Llosa:

“Am trait in Parisul anilor ’60 cand Sartre si Camus erau in viata si scriau, in anii lui Ionesco, Beckett, Bataille si Cioran, inventiei teatrului lui Brecht si filmelor lui Ingmar Bergman (…) si discursurilor, frumoase realizari literare, lui Andre Malraux si, poate cel mai mare spectacol teatral din Europa acelor vremuri, conferintelor de presa si fulgerarilor olimpice ale generalului De Gaulle.“

Discursul lui Llosa mai contine numeroase nume rostite admirativ, precum si cateva precizari esentiale despre ideologia sa actuala. Iata cateva fragmente din textul lui Mario Vargas Llosa:

“Flaubert m-a invatat ca talentul inseamna disciplina neabatuta si o mare rabdare. Faulkner, ca forma – scrisul si structura – inalta sau impovareaza subiectele. Martorell, Dickens, Balzac, Tolstoi, Conrad, Thomas Mann, ca volumul si ambitia sunt tot la fel de importante intr-un roman pe cat sunt abilitatea stilistica si strategia narativa. Sartre, ca un cuvant este un act si ca un roman, o piesa de teatru sau un eseu, angajate in actualitate si in cele mai bune optiuni ale ei, pot schimba cursul istoriei. Camus si Orwell, ca o literatura dezbarata de morala este inumana, si Malraux, ca eroismul si epicul sunt tot atat de posibile in prezent pe cat erau in vremea argonautilor, a Odiseei si a Iliadei.“ “Deziluzia mea fata de statism si colectivism si tranzitia mea spre democratul si liberalul care sunt – care incerc sa fiu – a fost lunga si dificla si s-a datorat unor ganditori ca Raymond Aron, Jean-Francois Revel, Isaiah Berlin si Karl Popper, carora le datorez reevaluarea culturii democratice si a societatilor deschise.“ “Detest orice forma de nationalism, de ideologie provinciala, cu vederi scurte si exclusive, care reduce orizontul intelectual si ascunde in sinea lui prejudecati etnice si rasiste, intrucat transforma intr-o valoare suprema, in privilegiu mortal si ontologic imprejurarea fortuita a locului de nastere.“ “Patria nu inseamna steaguri, imnuri ori discursuri apodictice despre eroi emblematici, ci o mana de locuri si oameni care populeaza amintirile noastre, dandu-le patina melancoliei, senzatia placuta ca, indiferent unde ne-am afla, avem o casa unde ne putem intoarce.“