Psihologii au studiat de ce casele bantuite ne sperie si concluzia lor este ca acestea ne dau nadejde nu din cauza amenintarii pe care o reprezinta, ci pentru ca nu este clar daca reprezinta o amenintare reala sau nu. Aceasta este cauza care ne lasa paralizati si nelinistiti.
In vremurile din urma, casele bantuite comerciale au devenit o parte esentiala a petrecerii de Halloween, mult mai mult in Statele Unite, dar din ce in ce mai mult in mai multe colturi ale planetei. Toate au mai multe puncte in comun: scartaituri, gemete, umbre.
Din punct de vedere psihologic, caracteristicile standard ale caselor bantuite sunt infricosatoare, deoarece interactioneaza cu partile creierului nostru care au evoluat cu mult inainte de a exista casele bantuite: ne avertizeaza asupra unui potential pericol si ne motiveaza sa procedam cu prudenta.
Confruntati cu o casa bantuita, s-ar putea sa ne simtim ca fugim desi chiar nu avem de ce sa ne temem, dar ar putea fi si periculos sa ne ignoram intuitia… acestea sunt mecanismele psihologice ale fricii si ne pot fi utile daca ne ajuta sa fim atenti atunci cand amenintarea este incerta.
Ce activeaza „detectorul nostru de pericol”?
Psihologii evolutionari au propus existenta unor mecanisme de detectie a proceselor care au evoluat pentru a ne proteja de vatamarile cauzate de pradatori si inamici. Prin urmare, de exemplu, daca mergem singuri printr-un parc si este noapte si auzim un fosnet in copaci, raspunsul nostru va fi sa acordam mai multa atentie si sa crestem nivelul de excitare. Ne vom comporta ca si cum „ceva” ar fi pe cale sa ne faca rau. Poate ca a fost doar o pisica sau un caine fara stapan, dar daca raspunsul de alarma este activat si exista o amenintare reala, ne vom bucura de acest sentiment evolutiv al supravietuirii.
Detectarea amenintarilor ambigue face ca plansul vantului printr-o crapatura sau un scartait dintr-o camera de la etaj ne pune in alerta. De asemenea, ne simtim incomod si prinsi in capcana, deoarece ne scanam in mod constant, chiar si inconstient, imprejurimile si ne evaluam capacitatea de a fugi daca este necesar.
Acesta este motivul pentru care casele bantuite ne sperie atat de tare: casa bantuita tipica ar fi intr-o locatie indepartata si izolata, departe de restul societatii (amintiti-va de hotelul din „The Shining”) si daca se intampla ceva, stim deja ca va ajuta. dureaza mult pana ajunge acolo sau chiar fara comunicare cu lumea exterioara. In plus, intunericul si estetica, in general, a casei, precum faptul de a gasi scari pe jumatate sparte, reprezinta obstacole pentru posibila noastra evadare.
Si caselor bantuite le lipseste ceea ce psihologii de mediu numesc lizibilitate. Lizibilitatea reflecta usurinta cu care un loc poate fi recunoscut, organizat intr-un model si amintit; cu alte cuvinte, un loc in care ne putem plimba fara sa ne pierdem. Pare definitia opusa a unei case bantuite, nu?
Legende asociate cu case bantuite
Majoritatea caselor bantuite au un fel de „legenda” asociata cu ele. Ca de obicei, implica o poveste despre o moarte ingrozitoare sau un accident, poate o sinucidere sau o crima. Cu cat locul este mai vechi, cu atat este mai probabil sa il perceapa ca fiind bantuit, deoarece a avut suficient timp pentru a avea loc evenimente tragice.
Sunt de asemenea importante convingerile inerente ale persoanei care viziteaza o casa bantuita. Oamenii care cred in fenomene paranormale si au asteptarea ca ceva infricosator ar putea fi prezent in acea locatie au mai multe sanse sa se angajeze in procesarea cognitiva care provoaca frica. Prin urmare, pentru acesti oameni, un mediu inofensiv, cum ar fi o simpla casa veche, poate deveni o experienta racoritoare.
