Desi au divortat de foarte putin timp, se pare ca Iulia Albu isi doreste sa se impace cu fostul ei sot, Mihai Albu. Acestia locuiesc in acelasi bloc, iar prieteni ai cuplului spun ca cei doi obisnuiesc sa doarma unul la celalalt. Insa cei doi fosti soti au mai facut un pas spre impacare, petrecand o saptamana intreaga la Neptun, impreuna cu fetita acestora. Iulia Albu s-a simtit ca o regina, hotelul rasfatand-o cu lumanari parfumate, masaje, sampanie si amenajari interioare la cerere.

„Am fost să ne relaxăm, de aceea am ales şi staţiunea Neptun, pentru că nu am avut chef de toată nebunia din celelalte staţiuni. Oricum, aproximativ 8 luni pe ani, viaţa mea este expusă sub lupă, chiar la microscop, în cele mai mici detalii, aşa că prefer să păstrez câteva luni pentru mine şi familia mea. Nu am închiriat un etaj aşa cum s-a scris, ci pur şi simplu am avut nişte cerinţe care au fost îndeplinite. Am vrut ceva şi s-a putut!  a fost declaratia Iuliei pentru ziarul Ring.