Comunicarea non-verbală este comunicarea care are loc fără cuvinte, care este continuă. Reprezintă limbajul corpului și contextul comunicării. Nu este ceea ce se spune prin cuvinte, ci modul în care este spus și exprimat. Există multe tipuri de comunicări non-verbale, cum ar fi contactul vizual, mișcările mâinilor, expresiile faciale, atingerea, gesturile etc. Comunicarea non-verbală este diferită de la persoană la persoană și mai ales de la o cultură la alta. Fundalul cultural definește comunicarea non-verbală a oricărui popor, deoarece multe forme de comunicări non-verbale, cum ar fi semnele și semnalele sunt un comportament învățat.

Există uneori diferențe în sensurile comunicării non-verbale, apărând chiar și divergențe atunci când persoane care aparțin de diferite culturi interacționează. Mulți se pot simți jigniți de ceilalți fără să fi existat nicio intenție la mijloc sau alții pot trata cu amuzament ceva destul de serios. Expresiile faciale sunt în mare parte similare în majoritatea culturilor, deoarece multe dintre ele, cum ar fi zâmbetul și plânsul, sunt înnăscute. Conform cercetărilor, șase expresii sunt universale și apar laolaltă cu unul dintre următoarele sentimente: fericirea, tristețea, dezgustul, frica, furia și surpriza. Dar pot apărea și aici diferențe, de asemenea, în funcție de modalitățile în care oamenii manifestă aceste sentimente.

Gesturile faciale sunt, de asemenea, de o mare importanță în sporturile minții, unde accentul se pune în principal pe mâini și pe modul în care sunt manevrate piesele implicate. Totul se învârte în jurul „the tell”, care este o schimbare a comportamentului unui jucător, fiind susținută de către alții din cei prezenți pentru a oferi indicii despre mâna jucătorului. Un jucător este în avantaj dacă observă și înțelege semnificația acestui tell al unui alt jucător.

În ceea ce privește contactul vizual, culturile occidentale văd în mare parte acest gest ca pe ceva bun. Transmite atenție, încredere și onestitate. Alte culturi, cum ar fi cele din Asia, Orientul Mijlociu, hispanicii și americani nativi nu îl iau ca pe o expresie neapărat bună, fiind mai degrabă lipsită de politețe. Gesturile precum cel prin care noi, europenii, transmitem că totul este ok – degetul mare în poziție verticală – pot fi interpretate în diverse moduri. Poate reprezenta vulgaritate în America Latină, iar în Japonia poate aduce vorba de bani. În unele părți se recurge la gestul cu pocnirea degetelor pentru a atrage atenția unui chelner, în timp ce în altele este considerat lipsă de respect. Expunerea picioarelor este considerată ofensatoare în unele culturi din Orientul Mijlociu și până și degetele arătătoare pot fi o insultă. În Polinezia, oamenii scot limba pentru a-i saluta pe ceilalți, ceea ce este luat ca un semn de batjocură în majoritatea altor culturi.

Atingerile sunt luate ca semn de grosolănie în majoritatea culturilor. Strângerea mâinii este considerată a fi acceptabilă pentru mulți. În mod similar, permiterea îmbrățișărilor și a multor altor atingeri diferă. Oamenii din Asia sunt mai conservatori în aceste tipuri de comunicare non-verbală. Mângâierea capului sau a umărului are, de asemenea, semnificații diferite. În unele culturi asiatice, a atinge capul cuiva este interzis, deoarece această parte a corpului este considerată sacră. Țările din Orientul Mijlociu iau atingerile între persoane de genuri opuse precum ceva indecent.

Înfățișarea este o altă formă de comunicare non-verbală. Oamenii sunt judecați după aspectul lor. Îmbrăcămintea purtată spune multe despre orice individ. Îngrijirea pentru a arăta bine este considerată un aspect important al personalității în majoritatea culturilor. Dar ceea ce este considerat a fi un aspect bun este diferit din nou în alte culturi.

Informații și mesaje sunt transmite și prin mișcările corpului. Acestea arată modul în care oamenii simt sau gândesc despre tine. Dacă o persoană nu te privește direct în timp ce vorbiți, acest lucru poate însemna că este nervoasă sau timidă. Ar putea însemna, de asemenea, că nu îi face mare plăcere conversația la care participați. Alte mișcări ale corpului, cum ar fi să stai mai în proximitate sau mai departe, pot, de asemenea, să arate încredere, putere sau încercarea de a exercita control. Mâinile în buzunar arată, de asemenea, lipsă de respect în diferite culturi. De exemplu, a sta cu picioarele încrucișate este considerat ofensator în Ghana și Turcia.

Dacă vrei să devii un comunicator mai bun este important să devii mai sensibil nu numai la limbajul corpului și la indicii nonverbali ai altora, ci și la cei proprii. La fel de important precum ceea ce primești și interpretezi este și ceea ce transmiți.