[B]CEC Bank[/B] a blocat [B]mii de carduri ale clientilor[/B] dupa ce a primit notificari ca este posibil ca anumite informatii sa fi fost compromise la nivelul unei baze de date internationale, a anuntat miercuri banca. Si [B]Visa Europe[/B] a fost informata de probabilitatea unei brese de securitate in baza de date a unui procesator din Europa. Reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor spun ca [B]orice tranzactie suspecta trebuie raportata imediat bancii care a emis cardul. Asociatia Romana a Bancilor nu spune insa ce banci din Romania sint afectate si numarul cardurilor compromise. Reteaua de benzinarii OMV lucra cu procesatorul european a carui bresa de securitate i-ar putea afecta pe posesorii de carduri.

“Banca a primit [B]sesizari oficiale conform carora informatiile aferente unui numar de carduri emise de institutii financiare din Romania si din strainatate au fost posibil compromise[/B] la nivelul unei baze de date internationale”, se arata intr-un comunicat al CEC.

Pentru a proteja banii clientilor sai, CEC Bank a blocat mai multe carduri si va reemite altele fara costuri pentru clienti.

“Mentionam ca [B]atacul nu a vizat doar cardurile CEC Bank[/B] si nu se datoreaza eventualelor vulnerabilitati ale sistemului operat de banca. Disponibilitatile banesti ale clientilor nostri sunt in siguranta”, se mai arata in comunicat.

[B]Visa: Posesorii de carduri trebuie sa fie atenti la conturile lor, cei fraudati primesc banii inapoi[/B]

Posesorii de carduri victime ale fraudei ca urrmare a unei probabile brese de securitate in baza de date a unui procesator din Europa vor primi banii inapoi, in conformitate cu termenii si conditiile bancii emitente, afirma Catalin Cretu, director general al Visa Europe pentru Romania.

“[B]Visa Europe a fost informata de probabilitatea unei brese de securitate in baza de date a unui procesator din Europa[/B]. S-a deschis o ancheta in acest sens si lucram indeaproape cu bancile pentru a ne asigura ca posesorii de card sunt protejati. Intrucat ancheta este in curs de desfasurare, nu putem oferi mai multe informatii in acest moment. In cazuri ca acesta, rolul nostru este de a sprijini investigatia derulata si de a proteja detinatorii de carduri.[B] Posesorii de carduri trebuie sa fie atenti la conturile lor si sa raporteze bancii emitente orice activitate suspecta sau neobisnuita. Posesorii de carduri care sunt victime inocente ale fraudei isi vor primi banii inapoi, in conformitate cu termenii si conditiile bancii care le-a emis cardul[/B]”, a afirmat Cretu, intr-un comunicat remis [B]Mediafax.[/B]

Asociatia Romana a Bancilor (ARB) a fost si ea sesizata ca unele banci au fost avertizate ca o posibila bresa de securitate la un procesator european ar fi condus la dezvaluirea unor informatii legate de tranzactiile efectuate cu unele carduri.

ARB recunoaste, oficial, ca sunt mai multe banci afectate de aceasta bresa de securitate, care este externa, dar nu a furnizat informatii [B]concrete nici despre celelalte banci[/B] care au aceasta problema, [B]nici despre numarul efectiv al cardurilor emise in Romania care ar putea fi compromise.[/B]

“Conform Comisiei de Carduri din cadrul ARB, nu ne asteptam ca posesorii de carduri sa fie afectati. Daca se constata [B]tranzactii suspecte,[/B] clientii trebuie [B]sa se adreseze bancilor emitente pentru clarificarea suspiciunilor.[/B] Departamentele de monitorizare a fraudei din cadrul bancilor au luat masuri pentru depistarea eventualelor incidente si urmaresc cu atentie tranzactiile efectuate pe carduri, disponibilitatile banesti ale clientilor fiind in siguranta”, se arata intr-un comunicat ARB.