In sudul Chile, in regiunea Magallanes, se desfasoara zilele acestea evenimentul international Velas Latinoamerica 2018, o experienta unica pentru a ajunge la capatul pamantului.
Orasul este descris ca fiind sfarsitul lumii. Acesta ar fi cazul daca va ganditi la conexiunea la internet sau la usurinta de a achizitiona anumite tipuri de produse. Dar viata, planeta si lumea au un sens mult mai profund si, in ea, pamantul, marea si aerul sunt protagonisti absoluti. Ele sunt cele trei elemente care domnesc fara indoiala in acest oras.
Cu aceasta perspectiva, Punta Arenas nu ar fi sfarsitul, ci un inceput, un acces in Antarctica, ultima suprafata a Pamantului descoperita de om si, prin urmare, un loc care trezeste visele celor mai indrazneti calatori. Indiferent de felul in care il privesti, orasul emana o anumita magie si romanticism care captiveaza vizitatorul, pentru ca, ca tot Chile, este un tinut de marinari… Si marea a sedus omenirea mereu.
Regiunea Magallanes -una dintre cele cincisprezece provincii ale Chile, a carei capitala este Punta Arenas, gazduieste si protejeaza minuni naturale precum Parcul National Torres del Paine, Insula Tierra del Fuego sau Stramtoarea Magellan, singura ruta maritima sigura. inainte de constructia Canalului Panama pentru trecerea dintre oceanele Pacific si Atlantic.
Cu toate comorile pe care le contine Chile, se spune ca in ea se observa fenomene care nu exista in nicio alta tara si ca geografia sa, in care ghetarii convietuiesc cu vulcani, lanturi muntoase si desert, a calit sufletul chilian, inzestrandu-l. cu fermitate si independenta. „Chile este o insula cu vedere la Oceanul Pacific si lantul sau muntos este un val grozav care nu se sparge niciodata”. Este in Punta Arenas si in toata zona Magellanic unde se reflecta asprimea climatologica a suprafetei numita „sfarsitul lumii”. In ea, cei doua sute de ani ai marinei chiliane ar da sa scrie o carte.
Tall Ships, toate navele de antrenament, navigheaza impreuna luni de zile luand decizii sub conceptul de „independenta” marina: marea este autonoma fata de uscat si, ca lege, siguranta este singura lege. Un exemplu in acest sens in aceasta a treia editie – se desfasoara la fiecare patru ani – a fost suspendarea bordurarii Capului Horn. Riscul de deteriorare a navelor din cauza existentei vantului si valurilor puternice, impreuna cu prezenta aisbergurilor, le-a facut sa-si schimbe ruta. Au accesat portul Punta Arenas prin Stramtoarea Magellan.
Apele care separa America de Antarctica si in acelasi timp unesc oceanele Pacific si Atlantic sunt foarte periculoase pentru navele cu vele, dar in ele, Chile, tara cea mai apropiata de Antarctica, si in interiorul acesteia de zona numita Polul Sud – neexplorat. pana in 1911–, si-a antrenat marina. In situatii similare, adica in fata unor evenimente neprevazute, se invata lectii pentru viitorii navigatori. Este obiectivul evenimentului in sine, schimbul de cunostinte, culturi si munca in echipa. Prin urmare, intre port si port se face schimb de echipaj al navelor: ofiteri, studenti si bucatari coexista furnizand tot felul de informatii, dobandind astfel o mare semnificatie si importanta acestei comemorari a primelor acte de independenta din America de Sud.
Portul, in departare, seamana cu imaginea unei alte epoci, a unui alt timp, a unei alte lumi. Catargele si panzele pliate care indica restul navelor ies in evidenta in cerul cenusiu al Punta Arenas; steagurile mandre dezvaluie originea unor parti indepartate ale lumii. Lumina rara a orasului, ploaia nesfarsita si frigul, inconjoara scena incadrand fiecare detaliu si facand din momentul o amintire de neuitat si unica. Marea din Chile este atat de imprevizibila incat nava scoala este ca un templu pentru marinarul chilian. Invata cum sa navighezi pe marile asa cum faceau vechii; in ea visam si in ea se imblanzeste frica de noi insine.
In sectiunea care leaga docul de nava, echipajul, printr-un lant uman, reface produsele alimentare din mana in mana pana ajung in bucatarie. Nimic nu-i opreste ritmul. Pasajul, ingust, nu pare asa cand ma indrept spre interiorul La Esmeralda. Parca marinarii mi-ar fi dat pentru cateva ore privilegiul de a nu avea nevoie de mare lucru si, printre ei, si ca ei, am mers fara ezitare. Inauntru, un coridor lung si cabine. Inaltimea tavanului face inevitabil sa se accelereze pulsul. Lemnul transpira, miroase a mari si oceane. Un sentiment intens de devotament fata de aceasta lume este perceput in gesturi, in ochi, in fiecare detaliu al celor pe care ii intalnesc. Urc si cobor trepte care, datorita suprafetei lor mici, sunt o provocare. Nava are peste 70 de ani,
Deja pe punte, si de pe pod, ma uit la orizont. Se loveste de forta vantului, de miscarea valurilor si de impactul apei in cadere. Incantat, Lume, inteleg ca cu multi ani in urma pe aceasta nava a iesit sa te exploreze, sa te cucereasca… sfidand credintele si pericolele. Chiar acum, Lume, nu scriu doar pentru mine, ci pentru toti calatorii care au traversat oceanele si marile tale, pentru toti acei aventurieri pe care i-ai ispitit si pentru visatorii carora te-ai daruit… Fara ei nu ai fi existat astazi. . Am venit la Punta Arenas pentru toate.
Chile este un iubitor al marii pentru care are un mare respect si tovaras de nedespartit al marinarilor. Poate din acest motiv, impreuna cu Marina argentiniana, in 2010, Marina Chiliana a organizat prima Intalnire Internationala a Navelor Inalte, intr-un omagiu adus apelor dificile ale celor doua oceane care l-au invatat sa navigheze: „Niciun marinar nu a devenit expert intr-un mare calma”.
