Călătoriile sunt singurele lucruri ce pot fi cumpărate și care ne îmbogățesc. Se spune că un om bogat și educat este cel ce a călătorit foarte mult, dar evident că aici ne referim la bogăția amintirilor dobândite în urma experiențelor trăite în aceste deplasări. Totodată, interacțiunea cu alte culturi, cu alți oameni și prin contactul cu alte culturi, cu siguranță devenim și mai educați, cel puțin la nivel de cultură generală.
În urma unor studii, ce au implicat mii de călători și turiști, s-au stabilit și unele dintre cele mai frumoase destinații turistice din toată lumea. Evident că vorbim aici de un sondaj subiectiv, care poate varia de la om la om. Cele mai frumoase locuri și destinații sunt din Grecia, Croația, Statele Unite, Italia, Japonia, Thailanda și multe altele. De fapt fiecare loc nou descoperit are frumusețea lui.
Las Vegas
Las Vegas este o destinație care merită vizitată cel puțin o dată în viață. Aparent poate părea o destinație banală, însă Vegas a ajuns renumit grație gamblingului și distracției de care au parte turiștii. Se pune că ce se întâmplă în Las Vegas, rămâne în Vegas. Iar cel mai bun exemplu este filmul The Hangover, ce prezintă peripețiile prin care trec câțiva burlaci. Totodată în Vegas regăsim unele dintre cele mai mari cazinouri din lume, ce adăpostesc sute de sloturi și jocuri de masă, precum cazinourile online cum e cazinoro.
Pamukkale, Turcia
Însemnând castel de bumbac în turcă , această minune naturală este alcătuită din cascade terasate de travertin alb și piscine albastre de gheață. De asemenea, se află lângă locul ruinelor bine conservate din Hierapolis, orașul greco-roman înființat în secolul al II-lea î.Hr. Cu siguranță, când vedeți imagini din Pamukkale, nu aveți cum să confudați locul.
Havana, Cuba
Fațadele prăbușite ale capitalei acestei națiuni insulare continuă să aducă în oraș valuri de artiști călători, fanatici ai romului și fumători de trabucuri. Este locul unde Hemingway a scris șapte dintre cărțile sale și a băut Mojitos la La Bodeguita del Medio. Și cu temperaturi de 27°C în decembrie, este o destinație ideală de iarnă-soare. O călătorie în Havana reprezintă o călătorie înapoi în timp.
Singapore
Singapore este un oraș-stat unic în lume, care atrage anual milioane de turiști grație obiectivelor turistice renumite. O clădire emblematică, unică în lume și care e asociată cu Singapore, este Marina Bay și Marina Bay Sands. Complexul a costat 5.5 miliarde de dolari și cuprinde hotelul, restaurante, cluburi și un renumit cazinou. Cei pasionați de gambling își pot încerca norocul în Marina Bay Sands Casino sau online cazinoro.com/conti-cazino/.
Marea Barieră de Corali, Australia
Singura ființă vie de pe Pământ care poate fi văzută din spațiu este Marea Barieră de Corali. Situat în nord-estul Australiei, în largul coastei Queenslandului, acest ecosistem complex, lung de 2.300 km, cuprinde peste 3.000 de sisteme individuale de recif, corali și sute de insule, mari și mici, cu plaje strălucitoare de nisip alb. Este o destinație unică în lume care merită a fi vizitată.
Deși este extraordinar de frumos la suprafață, adevărata frumusețe a recifului este subacvatică, unde există o lume vie compusă din peste 600 de tipuri de corali moi și tari, creând o casă colorată și fascinantă pentru un număr nesfârșit de specii de pești tropicali, stele de mare, moluște, țestoase, rechini și delfini.