Sa fii mamica este poate cel mai frumos sentiment din lume. Insa nu toate femeile pot ramane insarcinate, din diferite motive: fie este vorba de fertilitate, fie este vorba de probleme morfologice, fie din cauza unor boli. Newsiasi.ro iti spune care sunt situatiile cand este bine sa nu ramai insarcinata.
O problema de sanatate a mamei poate influenta in mod negativ dezvoltarea sarcinii si a fatului, si din aceasta cauza este recomandat ca femeile care au probleme medicale sa consulte un medic inainte de a ramane insarcinata. In acest fel boala este tinuta sub control, iar sarcina este mai atent monitorizata.
Hipertiroidismul este una dintre bolile care te poate impiedica sa ai un copil. Pe langa riscurile pe care ti le asumi tu ca mama, fiind insarcinata si suferind de hipertiroidism, si bebelusul se poate naste cu o serie de afecctiuni grave. Exista riscul unei hemoragii puternice sau ca dezvoltarea neurologica a fatului sa nu fie completa.
Problemele cu tiroida se pot depista foarte usor, in urma unor analize destul de simple. Daca observi schimbari bruste de greutate, pilozitate excesiva la nivelul fetei, lipsa menstruatiei sau tremur la nivelul mainilor, poate fi vorba de o dereglare hormonala data de glanda tiroida.
Diabetul nu este o boala care sa te impiedice sa duci la bun sfarsit o sarcina, insa aceasta afectiune trebuie supravegheata pe toata perioada sarcinii. Chiar si pentru femeile care au avut in familie un caz de diabet (care se poate mosteni) riscul sa dezvolte diabet gestational este foarte mare. Daca in schimb, diabetul nu este tinut sub control de catre medic, bebelusul se poate naste prematur, poate avea o greutate prea mica sau poate prezenta malformatii congenitale grave.
Hemofilia este o afectiune care iti pune chiar si tie viata in pericol. Aceasta se manifesta prin probleme de coagulare a sangelui. Daca suferi de aceasta afectiune si ramai insarcinata, exista riscul unor complicatii serioase, care pot duce chiar si la moarte fatului. Daca totusi reusesti sa duci sarcina pana la termen, sangerarile masive din timpul nasterii iti pot pune viata in pericol.
Boli genetice. Bolile genetice, cele pe care i le poti transmite copilului tau, pot reprezenta un risc pe durata sarcinii. Chiar daca majoritatea bolilor genetice nu te impiedica sa duci la termen o sarcina, acestea ii pot pune viata in pericol mai tarziu, in functie de afectiunea pe care o ai.
Asadar, femeile care sufera de boli genetice incurabile ar trebui sa se gandeasca foarte bine daca isi doresc un copil care sa aiba exact aceleasi probleme ca aceastea.
Boli cu transmitere sexuala. Nici bolile cu transmitere sexuala nu te impiedica sa ramai insarcinata, insa medicii nu recomanda acest lucru decat dupa tratarea cauzei. Multe din infectiile cu transmitere sexuala pot fi transmise bebelusului in momentul nasterii vaginale, expunandu-l pe acesta la un risc inutil (in acest caz se recomanda nasterea prin cezariana).
In cazul virusului HIV, bebelusul are sanse destul de mari sa fie si el infectat de la mama. Anumite boli cu transmitere sexuala se pot trata usor, si tocmai de aceea se recomanda tratarea lor inainte de a ramane insarcinata, pentru a nu-ti expune bebelusul la anumite riscuri.