In micul parc aflat in centrul Capitalei, cel din fata Teatrului National Bucuresti a fost instalat un ecran electronic de dimensiuni mari. Suprafata ecranului era in realitate o pagina de internet impartita in peste 30 de casete accesibile cu ajutorul unui mouse pentru descarcarea unei baze de date cu artisti plastici, unii dintre ei autonumindu-se artisti vizuali sau, mai demodat, artisti video.
In mod ciudat, sau poate novator, spre deosebire de diverse manifestari anterioare, ecranul nu a mai fost montat cu fata spre Hotelul Intercontinental( in intentia de a sugestiona strainii locatari ai acestuia) ci cu fata spre mica alee ce duce la intrarea Teatrului National, adresandu-se in special publicului obisnuit al spectacolelor, considerat probabil mai elevat decat publicul bulevardier la care s-ar fi apelat prin orientarea panoului catre cladirea Facultatii de Arhitectura. Am prins o clipa in care ecranul era inert. Pe fragilul gazon refacut in urma cu cateva zile, strivit acum in picioare, erau culcate sapte studente plictisite, dar animate de ideea mimarii unei scene occidentale vazute la filmele TV. Momentul a fost pe neasteptate supra-animat de un copil care timp de o ora a actionat mouse-ul fara discernamant: fotografii de artisti, minibiografii, reproduceri dupa diverse lucrari. Imagini reluate pana la saturatie. Intre timp au inceput sa apara circuland pe alee si asteptatii intelectuali cu bilete la spectacolele TN.
Dezamagire: ecranul n-a interesat nicidecum pe nimeni.
Eu si un regizor de film venit acolo in cautarea unui ziar ce fusese distribuit gratuit, am fost unicii spectatori ai evenimentului. Si totusi actiunea n-a fost lipsita de interes, deoarece, chiar daca pentru un cerc extrem de restrans, a reusit sa atraga atentia asupra unui aspect ce domina scena artelor vizuale ( i.e. plastice) de mai multi ani: cu un mare efort, comunitati de artisti de la foarte tineri, la monstrii numiti-jurasic park, de sorginte latina , educati si scoliti in spirit latin se incapataneaza a face arta nord-americana ( cu rezultat dezolant, cu euforii penibile si alunecari spre kitsch). Fara a putea fi numite arta, ci produse executate de artisti. Arta nord-americana e extrem de sofisticata prin folosirea unor coduri uzuale pe un alt continent decat cel european. Este de neinteles de unde aceasta gresita orientare pe scena ( oficiala) a scolii romanesti de arta contemporana.
Chiar mai rau: foarte rar sau deloc, reperele imprumutateau ca sursa directa arta nord-americana, preferandu-se documentatii la mana a doua de tip parisian, bosniac sau chiar via Moscova.
