Criticii literari din Romania refuza cu consecventa sa fie transanti si sa ofere un verdict personal, dar fara echivoc, asupra “materiei prime” cu care lucreaza. Daca moartea poetului Adrian Paunescu a produs derapaje uluitoare de impostura literara si istorica, este si din cauza acestei frici teribile a unor specialisti de a se lua la tranta cu posteritatea. In fapt, traditia criticii literare continua monumentalismul afisat in perioada interbelica de George Calinescu, care a conspectat sute de opere fara a da senzatia, privind postum verdictele sale, ca a inteles ceva din notiunea de valoare literara autentica.

Ziarul “Adevarul” publica mai multe opinii ale unor critici romani despre poezia lui Adrian Paunescu. Dintre acestia, cei mai cunoscuti sunt Nicolae Manolescu si Eugen Simion, personaje care par sa fuga de raspunderea unui verdict public in acest caz, si o “scalda” romaneste. Mai directe par pozitiile exprimate de criticii tineri, in cazul de fata Paul Cernat si Alexandru Matei, care au totusi vitalitatea si responsabilitatea unei opinii asumate. E drept, si materialul din “Adevarul” pare unul doar insailat, neprecizandu-se cate din opinii sunt exprimate acum, dupa moartea lui Adrian Paunescu, si cate au fost doar preluate din lucrari mai vechi.

Iata in continuare cateva din opiniile criticilor romani despre opera lui Adrian Paunescu:

Nicolae Manolescu:“Paunescu a fost de la inceput un poet adevarat intr-o formula care l-a dus catre acest tip de imn inchinat conducatorului iubit, o poezie retorica, o poezie vorbita, o poezie care se spunea mai bine pe scena decat se citea in volume. Exista, in imensa cantitate de versuri pe care a publicat-o, destule versuri remarcabile, dar asta pana in anul 1989. Una peste alta, nu e o personalitate peste care sa trecem foarte usor, condamnand-o cu maximum de severitate sau laudand-o cu maximum de indulgenta.“

Eugen Simion:“(…) puternicul, extraordinarul lui talent de a pune totul in versuri si de a face ceea ce, in limbajul mai vechi al criticii, se cheama «poezia tribului» (…) La lectura, ochiul criticului descopera usor dezarticulatiile, dar ascultate, urechea inregistreaza cu incantare si spaima tropotul frazelor colorate, caderea in ropot de grindina a cuvintelor.“
Paul Cernat:“«Ultrasentimentalul» Paunescu a fost un vanitos vital, foarte talentat, care s‑a ambitionat sa atinga statutul de poet national inca din tinerete si a fost consacrat de publicul larg, cu sprijinul Puterii national-comuniste «liberalizate» pe care a legitimat-o la varf. Uzura morala a talentului, etatizarea populista sunt consecintele evadarii sale din nisa poeziei moderniste. (…) Pacatul sau nr. 1 a fost, cred, lacomia anexionista.“
Alexandru Matei:“Literatura pentru Adrian Paunescu se termina in clipa in care renunta sa se mai adreseze maselor. Acesta nu (re)cunoaste dreptul literaturii de a se adresa celor putini si de a nu angaja idealuri sociale si etice absolute. Cumva, Paunescu e, prin caracter, un fel de Jean-Paul Sartre care a scris doar poezie – Sartre scrisese orice in afara de poezie. Poezia lui Paunescu se transforma tot mai mult intr-un discurs politic versificat dupa 1990 (Dinescu face la fel, dar in alt registru).“

Cititi declaratiile integrale ale criticilor despre poezia lui Adrian Paunescu pe site-ul adevarul.ro.