In trecutul indepartat, parlamentul avea sa se intruneasca atunci cand monarhul dorea acest lucru. Dar constitutia Regatului Unit a trecut de la acele vremuri – cel putin prin faptul ca Regina isi exercita puterea de a proroga parlamentul doar la sfatul guvernului. Insa evenimentele din ultimele saptamani au generat intrebari cu privire la posibilitatea ca prim-ministrul sa incerce sa suspende parlamentul dupa bunul plac, din orice motiv si pentru orice durata.

Guvernul lui Boris Johnson a suspendat parlamentul timp de cinci saptamani inainte de termenul limita pentru Brexit din 31 octombrie. Suspendarea este contestata in instantele din Marea Britanie. Au fost introduse cazuri in Anglia si Tara Galilor, Scotia si Irlanda de Nord, judecatorii fiind rugati sa decida daca sfatul guvernului adresat Reginei cu privire la prorogare a fost sau nu legal.

Contestatorii au insistat ca exista – ca puterea de prorogare poate fi folosita numai in anumite scopuri legale sau „corespunzatoare”. Ei sustin ca guvernul a incalcat legea pentru ca, in loc sa foloseasca prorogarea pur si simplu pentru a incepe o noua sesiune parlamentara – un scop adecvat – a cautat intr-adevar sa impiedice controlul parlamentar inainte de Brexit – un scop nepotrivit.

Pe 6 septembrie, Tribunalul Divisional din Londra a respins cazul. Acesta a considerat ca chestiunea era „nejusticiabila” – adica o chestiune politica mai degraba decat juridica si, prin urmare, nu o chestiune pentru instante. Aceasta opinie a fost impartasita de Inalta Curte din Belfast.

Cu toate acestea, cea mai inalta instanta civila din Scotia nu a fost de acord. Pe 11 septembrie, Curtea de Sesiune din Edinburgh a decis ca puterea de a proroga parlamentul era intr-adevar supusa regulilor legale – si anume, trebuie folosita in scopuri legale sau adecvate, ca in cazul oricarei alte puteri guvernamentale. Apoi a constatat ca guvernul a incalcat legea actionand in scopul impropriu de a „impiedica parlamentul” inainte de Brexit.

Judecati diferite

Este surprinzator faptul ca instantele din diferite parti ale Regatului Unit au ajuns la hotarari diferite cu privire la aceeasi problema. Ei sunt impartiti daca prorogarea este o intrebare pur politica la care judecatorii nu au nicio treaba sa raspunda sau daca exista reguli legale care reglementeaza prorogarea pe care judecatorii le pot aplica.

Acest lucru evidentiaza o problema veche si profunda: daca si in ce masura conduita guvernului este supusa monitorizarii judiciare. Este o problema cu care instantele se confrunta zilnic, atat in ​​cazuri banale, cat si in cele de mare profil.

Curtea divisionala din Londra a fost deosebit de puternica in a insista asupra faptului ca orice sfat adresat Reginei cu privire la prorogare era „in mod inerent de natura politica”. In opinia instantei, „nu exista standarde legale in functie de care” un astfel de sfat sa poata fi judecat.

Aceasta pozitie este insa problematica. Daca ar fi adevarat, ar insemna ca instantele nu ar putea fi niciodata chemate sa actioneze in sfera politica, chiar daca un ordin de prorogare ar fi obtinut de un viitor guvern prin constrangere, mita sau frauda. Este greu de acceptat. Si odata ce admitem ca cel putin unele standarde executorii din punct de vedere judiciar sunt in joc, ideea ca sfatul cu privire la prorogare este complet in afara limitelor instantelor se destrama rapid.

De asemenea, este important sa recunoastem cat de departe a mers Curtea Divisionala. Amintiti-va ca Boris Johnson a repetat public ca suspendarea este inofensiva, menita doar sa aduca o noua sesiune parlamentara si sa permita noului guvern sa-si stabileasca agenda legislativa intr-un discurs al Reginei. Din rationamentul Curtii Divisionale, acest tip de imbracare este inutil, deoarece prorogarea poate fi folosita direct pentru „avantaj politic”. Cu alte cuvinte, daca instanta are dreptate, Johnson ar fi putut sa anunte ca suspenda parlamentul pentru ca a fost un iritant, o distragere a atentiei si un impediment nedorit pentru livrarea Brexit-ului – si ar fi fost in drepturi.

Aceasta poate fi cea mai frapanta caracteristica a deciziei Curtii Divisionale. Aceasta sugereaza ca Johnson subestimeaza de fapt de cata putere se bucura in temeiul constitutiei – si ca public este mult mai precaut decat trebuie sa fie.

Ce va face Curtea Suprema?

Atentia se indreapta acum catre Curtea Suprema din Regatul Unit care se intruneste pe 17 septembrie. I se cere sa decida care dintre hotararile anterioare din Londra si Edinburgh este corecta.

Curtea Suprema are motive juridice temeinice pentru a nu fi de acord cu opinia directa a Curtii Divisionale conform careia subiectul este politic si cazul nu poate fi audiat. Dar acest rezultat nu va fi usor de atins. Notiunea ca anumite intrebari sunt in intregime politice si lipsite de orice aspect juridic, are o istorie lunga in jurisprudenta, iar instantele au folosit uneori acest dispozitiv pentru a indeparta cazurile incomode.

De asemenea, nu putem uita ca judecatorii nu functioneaza in vid; se confrunta cu presiuni ca la orice alta institutie. Guvernul a tras deja cateva focuri de avertisment indirecte si nelinistitoare ca raspuns la hotararea din Edinburgh, ceea ce sugereaza ca judecatorii au fost partinitori politic impotriva guvernului.

Daca Curtea Suprema este de acord cu Curtea Divisionala ca problema este mai degraba politica decat legala, aceasta va duce constitutia Regatului Unit intr-un teritoriu destul de aparte. Primii ministri vor fi noii regi si regine. Ei vor fi liberi sa suspende parlamentul dupa bunul plac si atat timp cat doresc, fara nicio interventie judiciara. Parlamentul se va intruni nu din necesitate constitutionala, ci in slujba intereselor guvernului – si anume, pentru a-si adopta legislatia si pentru a mentine aparentele, mai degraba decat pentru a-i cere socoteala.

Totusi, chiar si in aceste circumstante, totul nu este pierdut. Un astfel de verdict s-ar concentra probabil asupra reformei legislative. Asa cum puterea de a dizolva parlamentul este reglementata de Legea parlamentelor cu durata determinata din 2011, puterea de a proroga parlamentul poate fi, de asemenea, imblanzita de legislatie. Este nevoie doar de vointa politica.